Dinții monoradiculari (cu o singură rădăcina) sunt dinții frontali (incisivii și caninii) și premolarii (primul premolar superior are, de multe ori, și două rădăcini). Extracțiile monoradicularilor sunt, de cele mai multe ori, intervenții simple și rapide. Extracția trebuie să fie una atraumatică, astfel încât să se evite fractura osului în jurul dintelui extras. De multe ori, se poate insera un implant în locul acestor dinți proaspăt extrași chiar în aceeași ședință.

Dinții pluriradiculari au mai multe rădăcini și sunt mai dificil de extras.

După efectuarea anesteziei, tot în vederea evitării traumatismelor și a fracturilor osoase în jurul dinților extrași se va realiza secționarea dinților pluriradiculari în mai multe segmente (de obicei atâtea segmente câte rădăcini are dintele), fiecare segment urmând să fie extras separat mult mai ușor (asemănător unei extracții de dinte monoradicular).